Hidrocelul

Se definește ca o afecțiune condiționată de formarea unei colecții patologice cu caracter progresiv de lichid galben-citrin-portocaliu în cavitatea vaginală a testiculului.

Incidența. După datele studiului nostru hidrocelul ocupă locul 2 în structura malformațiilor a tractului urogenital cu 17,08% - în populația urbană și cu 16,9% în rîndul populației din satele Republicii Moldova. Iar morbiditatea populației urbane prin hidrocel este de 4,7%, a celei rurale -2,72%. Hidrocelul se depistează la 1% pacienți adulți cu incidență bilaterală de 7-10%; la nou născuți frecvența hidrocelului este de 5% (Spirnaк J.P,1985). Hidrocelul poate fi: 1.Congenital:

comunicant și necomunicant;

2. Dobîndit:

Primar
Secundar( acut, cronic)

Etiopatogenie- hidrocelul comunicant ( formă congenitală) este o consecință a persistenței a canalului peritoneovaginal, ceea ce face ca punga lichidiană să fie reductibilă prin migrarea conținutului în cavitatea peritonială. Forma congenitală necomunicantă la nou născuți se supune rezorbției în primele 12-18 luni de viață la 70-80%. După criteriul etiologic se deosebesc următoarele forme de hidrocel secundar:

Inflamator
Stază venoasă
Obstrucție limfatică parazitară (filariază)
Tumori testiculare.

În lămurirea colecției lichidiene în cavitatea vaginală a testicului se aduc următoarele argumente:

Producerea excesivă de lichid de către foițele vaginale;
Rezorbția insuficientă;
Comunicare cu cavitatea peritonială;

Cavitatea vaginală în stare de normalitate conține 0,5-1,0ml de lichid.
În hidrocel cantitatea de lichid este de la 1-2ml, pînă la 2-3l și mai mult.

Tratamentul -depinde de volumul hidrocelului, originea lui, primar sau secundar, simptomatologie și evoluția clinică. Hidrocelul care are o evoluție lentă, subclinică, asimptomică și cu o cantitate mică de lichid în cavitatea vaginală a testiculului va fi supravegeat clinic și ecografic.

În tratamentul chirurgical al hidrocelului sunt propuse următoarele metode chirurgicale:

Puncția aspirativă. Ea este mai mult o metodă de diagnostic decît eficientă în tratamentul hidrocelului. Dar se folosește la pacienții care refuză la intervenții chirurgicale sau la acești bolnavi sunt contraindicații la operații. Puncția se efectuiază sub anastezie locală, este miniinvazivă, poate fi repetată. Rezultatul nu este cel așteptat și mai ales că nu este de lungă durată. Colecția de lichid repede se reface. Prin această metodă este riscul de infecție și de formare a hematocelului. Deaceea puncția nu poate fi aplicată foarte pe larg.
Puncția și injectarea substanțelor sclerozante în cavitatea vaginală a testiculului. În acest scop se folosesc: soluție de doxsicilină, minociclină, soluții compuse: fenol 2,5% +glicerină 25%+glucoză 25%. Aceste procedee propuse nu sunt lipsite de riscuri, uneori chiar înalte. În urma acestor intervenții pot avea loc infecțiile urogenitale, poate fi afectat testicolul. Recidivele deasemenea pot avea loc.
Tratamentul chirurgical propriuzis. Această metodă se socoate o metodă de elecție. De ea se folosesc majoritatea urologilor. Scopul principal în tratamentul chirurgical este de a deschide cavitatea vaginală a testiculului, evacuarea lichidului și desființarea cavității vaginale pentru a preveni recidivele. Se aplică mai multe metode:

Operația Rossa se aplică în hidrocelul comunicant.
Operația Winkelmann- este aplicată mai frecvent în hidrocel de dimensiuni mici.
Operația Lord – prevede plicaturarea vaginalei parietale..
Operația Bergmann – se efectuiază excizia vaginalei parietale. Se utilizează mai frecvent la adulți și în hidrocel de dimensiuni mari.

Prognosticul în general este bun. Se poate dezvolta atrofia testiculului cu dereglarea spermatogenezei ca rezultat a compesiunii de lungă durată a testiculului.