Paranefrita

Este o afecțiune a organismului uman, condiționată de un proces supurativo-inflamator al țesutului adipos din jurul rinichiului (rinichilor, în caz de proces bilateral). Iar inflamația capsulei fibroase în caz de pielonefrită se numește – paranefrită.

Etiologie: stafilococul este agentul microbian care cel mai des provoacă paranefrita. Nu se exclud și alți microbi (streptococ, E.coli, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella, Enterobacter etc.), care ar putea duce la apariția paranefritei. Se deosebesc două forme de paranefrită: primară și secundară.

Paranefrita primară – este acea paranefrită, care a apărut la un pacient la care ambii rinichi sunt sănătoși (nu este nici o afecțiune renală). Această formă de paranefrită se produce din cauza infectării țesutului adipos din jurul rinichiului pe cale hematogenă, infecția fiind într-un focar supurativ la distanță (panariții, furuncul, osteomielită, pulpită, angină, tonsilită cronică, flegmoane tonsilare și faringiene etc.). Paranefrita primară poate fi și în urma unui traumatism, a unor patologii cu localizare în cavitatea abdominală, regiunea lombară și procesul inflamator va putea afecta și țesutul adipos din regiunea rinichiului (abces hepatic, apendicită, abces pulmonar etc.).

Paranefrita secundară – are loc atunci, când în rinichi este un proces inflamator, septic și infecția din rinichi se răspândește în țesutul adipos din jurul rinichiului, dând naștere la paranefrita secundară.

În funcție de localizarea procesului inflamator-supurativ în această regiune se deosebesc următoarele forme a paranefritei:

-anterioară

-posterioară

-superioară și inferioară

Cel mai des se întâlnește forma posterioară de paranefrită, deoarece în această regiune – pe suprafața posterioară a rinichiului țesutul adipos este cel mai dezvoltat, mai mult decât în alte regiuni.

Paranefrita bilaterală este o raritate. După caracterul procesului inflamator se deosebesc două forme de paranefrită – acută și cronică.

Paranefrita acută inițial trece prin stadiul de inflamație exsudativă, care poate să se termine cu vindecarea la această fază. Iar, dacă procesul patologic din această regiune nu are tendință de a se localiza și de a se vindeca, din contra el se răspândește către locurile ,,slabe” din regiunea lombară – triunghiul Pti și Lesgafta-Griunfelada. Apoi, din această regiune procesul supurativ iese din regiunea paranefrală și se răspândește în spațiul retroperitoneal formând flegmonul retroperitoneal. Acest flegmon poate să se rupă în intestin, în cavitatea abdominală, pleurală, în vezica urinară ș.a.m.d.

Tabloul clinic și evoluția bolii. Simptomatologia paranefritei în principiu nu diferă de semnele clinice ale altui proces inflamator acut. Așa dar, paranefrita acută are un debut acut cu febră 39º-41ºC, transpirații profunde, slăbiciune generală. Peste 3-5 zile și mai mult apar simptome locale: durere cu localizare în regiunea lombară de o intensitate diferită, durere și la palparea regiunii unghiului costovertebral de partea respectivă; constricția musculaturii din regiunea afectată, la palpația regiunii renale. Mai târziu apare scolioza regiunii lombare a coloanei vertebrale din cauza contracțiilor mușchilor.

Bolnavul are o poziție în pat caracteristică (cu picioarele aduse la abdomen). La acești pacienți obiectiv se atestă impostarea pielii, bombarea în regiunea lombară, hiperemia locală. Puncția țesutului paranefral-puroi, servește ca un semn patognomonic a paranefritei în general și a flegmonului (abces) a peretelui extraperitoneal.

Paranefrita cronică de regulă apare ca o complicație a pielonefritei calculoase cu acutizări frecvente sau este consecința unei paranefrite acute insuficient tratată cu antibiotice. Această formă de paranefrită are o evoluție caracteristică a unei inflamații de formă productivă cu înlocuirea țesutului paranefral cu țesut conjunctiv.

Diagnosticul și diagnosticul diferențial se va face prin examenul clinic și radiologic.

Tratamentul. Antibioterapia. Vitamine. Transfuzii de sânge și a componențelor de sânge, glucoza. Abcesul se deschide, se drenează. Tratamentul acestor bolnavi mai include: folosirea și a altor tipuri de terapie la necesitate.

Prognosticul va depinde de forma clinică a paranefritei. În caz de paranefrită acută prognosticul de cele mai multe ori este satisfăcător. Dar în caz de paranefrită cronică, care de cele mai multe ori este cauzată de pielonefrită, prognosticul va depinde de evoluția afecțiunii cauzale.