PTOZA RENALĂ

Sunt situații când rinichiul sau rinichii nu se află la locul obișnuit, dar mai jos decât în normalitate. În pofida faptului că rinichiul are mobilitate crescută în schimbare de poziție a corpului său, el iese din limitele sale fiziologice.

Deseori ptoza renală poate fi condiţionată de:

·        afecțiunile cu caracter infecțios specific și nespecific,

·        maladiile acute și cronice cu caracter infecțios,

·        procese inflamatorii a aparatului urogenital,

·        traumatismele aparatului urogenital,

·        dereglări metabolice și endocrine etc.

Aceste procese patologice prin complicațiile și consecințele lor asupra aparatului muscular, ligamentar, țesutului adipos al rinichiului pot influenţa în apariția ptozei renale.

Simptomul de bază este durerea care este de diferit grad de manifestare în dependență, în primul rând de stadiul ptozei.

În stadiul 1 – durerea este surdă, nepronunțată, în regiunea lombară, periodic, care se accentuează, sau apare la efort fizic și dispare în repaus, sau în poziția orizontală a bolnavului. În stadiile următoare durerile și alte simptome ale ptozei se accentuează, apar dureri în tot abdomenul cu iradiere în spate.

În stadiul 2 – se adaugă proteinuria, eritrocituria.

Durerile în stadiul 3 devin permanente și nu dispar în poziție orizontală ceea ce duce la pierderea capacității de muncă.

Complicațiile: Colica renală, proteinurie, hematurie, eritrociturie, hemoragie fornică, leucociturie, piurie, hipertensiune arterială, hidronefroză, pielonefrite.

Hemoragia fornicală – este provocată de hipertensiunea venoasă la încetinirea circulației sanguine în rinichi (stenoza venei renale). Această hipertensiune poate duce la ruperea venelor zonei fornicale. Ea apare la efort fizic și dispare în pozițiile orizontale.

Diagnosticul. Simptomul principal în ptoza renală este durerea care are următoarele caracteristici: surdă, regiunea lombară, în poziție verticală, care se accentuează la efort fizic, dispare sau diminuează în poziția orizontală a bolnavului. Medicul din anamneza bolnavului precizează dacă bolnavul suferă, sau a suferit de unele afecțiuni (infecțioase, inflamatorii, traume); dacă bolnavul a pierdut în greutatea corpului, dacă durerea apare în efort fizic, sau este permanentă. La examenul obiectiv se precizează tipul constituțional. La acești bolnavi el este de tip astenic, la care țesutul adipos subcutan este slab dezvoltat. Se apreciază stadiul ptozei renale 1,2,3 prin palpare.

Se utilizează:

1. Urografia excretorie.

2. Scanarea rinichiului.

3. Aortografia.

4. Examenul sedimentului urinar care poate confirma sau infirma asocierea infecției renale pe un rinichi ptozat.

Tratamentul ptozei renale poate fi: conservator, chirurgical și simptomatic.

Tratamentul conservator are ca scop – menținerea rinichiului în loja lui, întărirea mușchilor pereților abdominali și mărirea stratului adipos din jurul rinichiului.

Menținerea rinichiului în loja lui se face prin folosirea bandajului, care se execută individual de bolnav sau de persoanele apropiate, se aplică dimineaţa, în poziție orizontală până la ridicarea din pat. Întărirea mușchilor peretelui abdominal și mărirea stratului adipos se va face prin exerciții fizice și printr-o alimentație abundentă, raţională și, la timp cu respectarea normelor igieno-calorice.

Tratamentul chirurgical are următoarele indicații:

1. Durerile care duc la pierderea periodică sau permanentă a capacității de muncă.

2. Pielonefrita, care nu se supune la tratamentul conservator.

3. Hipertensiunea vasorenală (ortostatică).

4. Hipertensiunea venoasă renală cu hemoragie fornicală.

5. Hidronefroza.

6. Nefrolitiaza.

Tratamentul chirurgical constă în fixarea rinichiului în loja lui normală.

Această operație poartă numele de nefropexie.

Actualmente sunt cunoscute peste 150 de metode de nefropexie.

Perioada postoperatorie: regim de pat timp de 21 zile. În primele 7 zile, membrele inferioare vor fi cu 20-30 cm mai ridicate.

Concomitent: terapie antiinflamatorie și simptomatică.