DEZVOLTAREA NORMALĂ A APARATULUI UROGENITAL

Aparatul urogenital în dezvoltarea sa embrionară evoluează în mai multe faze sau perioade și este foarte complexă ducând până la sfârșit la formarea structurilor anatomorfologice a acestui sistem de organe și îndeplinirea funcțiilor fi ziologice normale. Pentru a înțelege mai bine patologia acestor organe este indispensabil de a cunoaște embriologia lor. Organele anatomice din sistemul urogenital, se dezvoltă cvazi în întregime din mezoderm. Materialul nefrogen provine din mezodermul intermediar, situat între mezodermul paraaxial, somitic și cel lateral; el se întinde cranio-caudal în dreptul somitelor 7-35, de la regiunea cervicală inferioară la regiunea renală, inclusiv. Acest material se segmentează, ca și mezodermul paraaxial somitic, formând nefrotoame în regiunile cervicală și toracică. El rămâne nesegmentat în partea lui caudală, lombosacrală, unde formează o masă unică numită – blastemul metanefrogen.

1.1. Dezvoltarea rinichiului

Spre deosebire de organele altor sisteme, în dezvoltarea rinichilor are loc substituirea consecutivă a unei formațiuni morfologice cu altele: pronefrosul cu mezonefrosul și ultimul cu metanefrosul (M. Ștefaneț – 2013). Dezvoltarea ontogenetică a rinichiului include 3 etape, succesive ca în fi logeneză, cu trei forme morfologice. Prima și a 2-a etapă sunt pasagere: – pronefrosul și mezonefrosul. Ultima, a treia este permanentă, metanefrosul, sau rinichiul defi nitiv (fi g. 1). Pronefrosul, pronephros, reprezintă cea mai simplă formă de organizare a organului de excreție. Se diferențiază din nefrotoame cefalice în săptămâna a 3-ea și este constituit dintr-un sistem de calicule, numite protonefridii. Pronefrosul este format din aglomerări de celule, fără lumen. Celulele se alătură, se tubulizează și edifi că aproximativ 5 perechi de tubi pronefrotici în dreptul somitelor 7-10. Ei se dezvoltă dorsal și se cudează caudal. Iar extremitățile lor dorso-caudale se unesc și formează câte un tub colector primar sau duct pronefrotic, de fi ecare parte. Acest tub crește caudal și se deschide în cloacă. Partea craniană ca și întreg pronefrosul regresează, iar partea mijlocie și caudală devin canal excretor pentru mezonefros și pentru metanefros și, mai târziu pentru excreția gameților masculini. Se consideră că la embrion pronefrosul funcționează numai 40-50 ore. Mezonefrosul sau rinichiul mijlociu – (corpul Wolff), începe să se dezvolte la sfârșitul primei luni din materialul nefrogen aşezat în dreptul somitelor 11-30. Primii tubi mezonefrotici păstrează metameria pronefrosului, dar pe măsură ce se îndepărtează de acesta, structura lor se complică. La capătul opus ductului colector, tubii mezonefrotici formează o dilatare, care devine capsula Bowmann (fi g. 6). Aceasta primește ghemul vascular, sau glomerulul. Tubii mezonefrotici se adună într-un tub colector și se deschid în ductul colector, care odată cu dispariția pronefrosului devine duct mezonefrotic sau canalul Wolff. Tubii mezonefrotici ating maximum de dezvoltare la om în luna a ІІ-a când: – ansamblul lor împreună cu – țesutul conjunctiv și vasele sanguine formează mezonefrosul sau corpul Wolff. Mezonefrosul regresează cranio-facial, începând cu luna a 4-a. În timp ce tubii de la capătul cranial involuează, la capătul caudal se formează tubi noi, așa încât niciodată nu sunt prezenți toți tubii care îl compun. La sfârșitul lunii a 4-a, din mezonefros persistă numai tubii din partea epigenitală, care participă la formarea gonadelor. În această parte a mezonefrosului se va forma creasta genitală. Gonadele care se dezvoltă păstrează un număr de 10-12 tubi mezonefrotici, ei devin canalele eferente, care se deschid în ductul mezonefrotic, viitorul duct deferent. 14 În afară de formarea ductelor deferente, ductele mezonefrotice (Wolff) induc diferențierea mezonefrosului și a metanefrosului; în lipsa acestor ducte, apare agenezia renală, asociată cu atrezia gonadală. Metanefrosul (rinichiul defi nitiv) se formează din mezodermul nefrogen nesegmentat din regiunea lombosacrală, corespunzător somitelor 29- 35, care constituie blastemul metanefrogen. La dezvoltarea acestei forme renale intervine: – material mezodermic din două surse: – materialul nesigmentar al blastemului metanefrogen care constituie partea secretorie a rinichiului și din ramifi cațiile unui mugure al ductului mezonefrotic, mugurele ureteral, numit diverticulul metanefrotic care edifi că partea excretorie a lui. În săptămâna a 4-a embriologică din regiunea caudală a ductului mezonefrotic pornește un primordiu canaliculat, diverticulul metanefrotic. Acesta crescând, se îndepărtează de ductul mezonefrotic, se îndreaptă cranial și, se bifurcă în apropierea blastemului metanefrogen; diverticulul devine ureter. Prima bifurcație constituie bazinetul primar, iar cele două ramifi cații pătrund în blastemul metanefrogen care le învelește recepționând impulsuri pentru diferențiere. Fiecare ramură se divide la rândul ei și, prin diviziuni dihotomice succesive se ajunge la tubii de ordinul 14-15, care pătrund din ce în ce mai adânc în masa metanefrogenă. Aceasta îi învelește în mod egal. Ramifi cația nu se păstrează în forma ei inițială și, în timp ce ea se continuă la periferie în blastem, partea formată din tubii de ordinul 1,2,3,4 și 5 devine înglobată în bazinetul primitiv și, astfel se formează tubii drepți și tubii colectori, adică sistemul excretor intrarenal, care vor face legătură cu nefronii dezvoltați din blastem. Funcția secretorie a rinichiului se începe în luna a 3-ea de dezvoltare intrauterină, iar condițiile circulației sanguine în această perioadă și existența placentei ca organ epurator fac ca funcția renală să nu fi e solicitată; secreția de urină este redusă și absorbită în lichidul amniotic. Ca rezultat al mișcării de ascensiune imprimată de creșterea mugurelui ureteral și de modifi carea extremității caudale topica anatomică la embrion și nou-născut este diferită. Inițal, rinichiul primește ramuri vasculare din artera sacrală mijlocie și din arterele iliace comune. Pe măsura ascensiunii rinichiul primește ramuri din părțile laterale ale aortei. Iar pe măsură ce se realizează ascensiunea se adaugă ramuri arteriale noi, cele vechi dispar. Hilul renal din orientare ventrală inițial devine anteromedial. Aspectul exterior al rinichiului fetal este lobat, prezentând aproximativ 8-14 lobi. Șanțurile se șterg din prima copilărie, prin dezvoltarea noilor nefroni din zona corticală și, astfel suprafața rinichiului devine netedă